Bookbot

Das Manuskript des Maître Godemer

Parametre

  • 441 stránok
  • 16 hodin čítania

Viac o knihe

Atins de lepra ce bântuia Parisul veacului al XV-lea, Valentin Mouchet este declarat mort, fiind silit să își ducă restul zilelor într-un așezământ special de la marginea orașului, aflat sub supravegherea jupanului Godemer. Aici se va dedica alchimiei, în speranța zadarnică de a descoperi un elixir al nemuririi. Manuscrisul în care jupanul Godemer consemnează acest tulburător destin traversează veacurile și marchează viața altor 3 personaje: un jucător de cărți din timpul Regentei, o curtezana emancipată din vremea celui de-al doilea Imperiu și un croitor celebru din La Belle Époque. Toți vor avea de trecut un dramatic prag existențial, sfârșind prin a se recunoaște, într-un fel sau altul, drept moștenitori spirituali ai leprosului Valentin. Mărturiile lor se alătură mărturiilor jupanului Godemer, făcând din cartea lui Cantos un roman baroc, pitoresc, în care farmecul limbajului, parfumul epocilor trecute și misterul suprapunerii unor destine probează o interesantă viziune poetică asupra istoriei.

Nákup knihy

Das Manuskript des Maître Godemer, Jean Cantos

Jazyk
Rok vydania
2000
product-detail.submit-box.info.binding
(mäkká)
Akonáhle sa objaví, pošleme e-mail.

Platobné metódy

Nikto zatiaľ neohodnotil.Ohodnotiť

Titul
Das Manuskript des Maître Godemer
Jazyk
nemecky
Vydavateľ
Goldmann
Rok vydania
2000
Väzba
mäkká
Počet strán
441
ISBN10
3442726174
ISBN13
9783442726172
Série
Pôvodný názov
Le manuscript de Maître Godemer
Anotácia