Bookbot

Rime despre viaţă şi moarte

{roman].

Uložiť

Viac o knihe

Într-un Tel Aviv măcinat de nesiguranţă, un scriitor e invitat la un eveniment literar organizat cu prilejul apariţiei celui mai recent roman al său. Plictisit de laudele sforăitoare pe care i le aduc gazda evenimentului şi criticii, scriitorul dă frâu liber imaginaţiei şi îi transformă pe cei prezenţi în sală în personaje ale unui roman improvizat, virtual, care se desfăşoară în paralel cu realitatea imediată. O chelneriţă voluptuoasă, un adolescent timid cu aspiraţii poetice, o femeie între două vârste însetată de cultură, o tânără frumoasă, dar timidă şi lipsită de şarm, un funcţionar bolnav care a câştigat la loterie, un bărbat în vârstă rămas fără slujbă, care locuieşte împreună cu mama sa într-o fostă spălătorie, un poet căzut în uitare, toţi contribuie, cu poveştile lor, la desăvârşirea unei opere nescrise, al cărei autor ajunge să se întrebe, orgolios, dacă nu cumva oamenii pe care îi întâlneşte la tot pasul nu trăiesc decât pentru a-i servi drept sursă de inspiraţie. Însă, pe măsură ce povestirea prinde viaţă, creatorul pierde controlul asupra lumii pe care o credea a lui, conflictele şi întâmplările imaginate încep să prindă lustrul adevărului, iar autorul se vede prins într-o intrigă ne prevăzută: dar dacă evenimentele şi replicile sunt, de fapt, reale, iar scriitorul doar înregistrează, purtând faimoasa oglindă stendhaliană de-a lungul propriului drum?

Nákup knihy

Rime despre viaţă şi moarte, Amos Oz, Ioana Petridean

Jazyk
Rok vydania
2009
Väzba
(mäkká)
Akonáhle sa objaví, pošleme e-mail.

Doručenie

Platobné metódy

Nikto zatiaľ neohodnotil.Ohodnotiť

Titul
Rime despre viaţă şi moarte
Podtitul
{roman].
Jazyk
rumunsky
Vydavateľ
Humanitas
Rok vydania
2009
Väzba
mäkká
Počet strán
184
ISBN10
9736893308
ISBN13
9789736893308
Série
Anotácia